The organicity of science.
The systemic character of entities implies their being formed of discrete elements whose conjunction generates hierarchical structures, functions, forces, and roles. While the observation and study of entities entails their segregation with respect to certain sets of criteria, their understanding fo...
| Publicado en: | Diacronia no. 2; pp. 1 - 89 |
|---|---|
| Autor principal: | |
| Formato: | Editorial |
| Publicado: |
Revista Diacronia
7/17/2015
|
| Materias: | |
| Acceso en línea: | Ver este registro en EBSCOhost |
| Sumario: | The systemic character of entities implies their being formed of discrete elements whose conjunction generates hierarchical structures, functions, forces, and roles. While the observation and study of entities entails their segregation with respect to certain sets of criteria, their understanding follows from their thorough comprehension, in plenary connection with the environment of which they are component, product, and factor. Having the profound role of bringing the human being in the state of knowing and understanding the Universe, science (including the methodology that invents and governs paths, and the apparatus that makes the entire endeavour operational) follows this model of specialized division. Starting from the initial common state, science develops its observations by identifying and describing the reality and its specialized components, in accordance with how they are structured and function, constantly tailoring its means of investigations to the genetic, structural, and functional peculiarities of those aspects. The completion and evolution of science are consequent to the assimilation of this approach beyond the interdisciplinary level, and arise from the conjunction of sc Caracterul sistemic al entităților presupune că acestea sînt formate din elemente discrete, a căror conjuncție generează structuri, funcții, forțe și roluri ierarhizate. Observarea și cercetarea entităților presupune la un moment dat segregarea lor în relație cu anumite seturi de criterii, înțelegerea entităților urmînd cuprinderii acestora în integralitate și în deplina lor conexiune cu mediul a cărui componentă, produs și factor sînt. Avînd rostul profund de a aduce ființa umană în starea de cunoaștere și înțelegere a Universului, știința (inclusiv metodologia care inventează și reglementează căi și instrumentarul care face operațional întregul demers) urmează acest model al diviziunii specializate. Plecînd de la starea inițială de nediferențiere, știința își dezvoltă observațiile pînă la identificarea și descrierea realității și a componentelor ei specializate, în conformitate cu modalitățile de orînduire și de funcționare a lor, acomodîndu-și mijloacele de investigare la particularitățile genetice, structurale și funcționale ale respectivelor aspecte. Împlinirea și evoluția științei sînt consecvente înglobării acestui nivel, depășirii celui interdisciplinar, și decurg din conjugarea cunoștințelor, metodelor și instrumentelor ei, spre a reflecta realitatea în deplinătatea și integritatea acesteia. Acest rezultat necesită periodica regîndire și reactualizare a organismului științei. |
|---|