The War Mentality and The Brechtian Legacy.
The present article aims to illustrate the way in which the two world wars and their socio-political effects have produced significant changes in the collective consciousness and in the means of perceiving and constructing the Brechtian aesthetics. Starting from the idea that the entire work of the...
| Publicado en: | Theatrical Colloquia Vol. 11; no. 1; pp. 103 - 113 |
|---|---|
| Autor principal: | |
| Formato: | Artículo |
| Publicado: |
George Enescu University of Arts, Artes Publishing House
Jun2021
|
| Materias: | |
| Acceso en línea: | Ver este registro en EBSCOhost |
| Sumario: | The present article aims to illustrate the way in which the two world wars and their socio-political effects have produced significant changes in the collective consciousness and in the means of perceiving and constructing the Brechtian aesthetics. Starting from the idea that the entire work of the German playwright can be interpreted as being under the influence of social crises, the stake of this article is to briefly present a few elements on which the cultural heritage, that we can encounter today in the area of the postdramatic theatre, was based on. Whether we are speaking about the new British, German, American or Romanian dramaturgy, or about documentary theatre artists, - who, along with their involvement in the stage process, also play an important social function -, this heritage has an essential part in the development of the spectators’ critical thinking; it also represents the essence of the direct communication between stage and audience. Prezentul articol dorește să ilustreze modul în care cele două războaie mondiale și efectele lor la nivel socio-politic au produs schimbări esențiale atât în mentalul colectiv, cât și în mijloacele de receptare și de construcție ale esteticii brechtiene. Pornind de la ideea că întreaga operă a dramaturgului german se află sub influența crizelor sociale, miza expunerii constă în a prezenta succint câteva elemente care au stat la baza moștenirii culturale întâlnite astăzi în sfera teatrului postdramatic. Fie că vorbim despre noua dramaturgie britanică, germană, americană, română, sau despre artiștii de pretutindeni care practică teatrul documentar și care, pe lângă implicarea în procesul scenic, dețin și o funcție activă social, această moștenire joacă un rol esențial în dezvoltarea gândirii critice a spectatorilor. Mai mult, ea reprezintă esența comunicării directe dintre scenă și sală. |
|---|